Decizia de a candida la Alegerile pentru Parlamentul European nu este una premeditată, de aceea nu au avut loc evenimente premergătoare, însă bunul simț îmi spune că este cazul ca cetățenii onești și care au simțul răspunderii să se pună în slujba acestei țări, să iasă în față și să revendice un drept universal: Acela de a fi ales.

Totodată susțin că a candida la o funcție în cadrul singurului for european cu reprezentare directă a cetățenilor nu este un merit arogat ci o obligație civică a celor care pot și vor să ajute România să progreseze.

Problema principală este constituită de lipsa de reprezentare reală a intereselor României, demonstrată de europarlamentarii români în perioadele 2007- 2009 și 2009-2014. Nu numărul celor trimiși în Parlamentul European este cauza – România se situează pe locul 7 ca dimensiune a grupului în cadrul forului legislativ european, din 28 de state membre – ci, lipsa de colaborare a acestora.

Deși forul pe care îl vizez nu are un rol executiv, fiind unul eminamente legislativ, acesta, prin modul de organizare în comisii, prin modul de exprimare a propunerilor și de susținere a amendamentelor în plen are ultimul cuvânt și influențează în mod direct deciziile Consiliului Uniunii Europene privind adoptarea legislației aplicabile în statele membre.

Guvernarea țării nu trebuie și nu poate să rămână indiferentă la modul de exprimare a reprezentaților României în Parlamentul European, de aceea este cu atât mai necesar ca aceștia să nu fie supuși unor presiuni venite din interiorul țării și să exprime voința cetățenilor în cea mai pură formă posibilă.